Home » D:News » Australia a înregistrat cea mai călduroasă zi din istorie

Australia a înregistrat cea mai călduroasă zi din istorie

Australia a înregistrat cea mai călduroasă zi din istorie
Publicat: 19.12.2019
Australia s-a confruntat marţi cu cea mai călduroasă zi din istorie, depăşind orice record de temperatură înregistrat până acum, în acestă primăvară izbucnind cele mai mari incendii de vegetaţie, potrivit datelor publicate de Biroul de Meteorologie (BoM), relatează DPA.

Temperatura maximă medie în toată ţara a fost de 40,9 grade Celsius marţi, încălcând recordul anterior de 40,3 grade stabilit în ianuarie 2013, a anunţat biroul meteorologic australian.

„Această căldură s-a răspândit ieri, cu temperaturi de peste 45 de grade în mare parte din teritoriul Australiei”, a declarat miercuri Diana Eadie, meteorolog, într-un anunţ video.

Valul de căldură excepţional a făcut ca ziua de marţi să fie cea mai caldă zi din Australia, dar este puţin probabil ca recordul să dureze mult timp, potrivit Mediafax.

„Această căldură se va intensifica astăzi. Sudul şi centrul Australiei se vor sufoca cu temperaturi cuprinse între 8 şi 16 grade peste medie”, a spus Eadie.

Cea mai călduros loc din Australia a fost înregistrat marţi în oraşul Ceduna din sudul Australiei, unde temperatura a fost de 46,5 grade Celsius, potrivit Biroului de Meteorologie.

Căldura record se înregistrează pe măsură ce ţara continuă să lupte cu o secetă severă, în ultimii doi ani şi o criză masivă de incendii de vegetaţie de la începutul acestui an în estul Australiei.

Masa de aer cald este de aşteptat să se deplaseze în toată ţara în următoarele zile, hărţile BoM arată „condiţii severe până la extreme de caniculă” pentru următoarele trei zile.

În oraşul Oodnadatta din sud – care deţine recordul pentru cel mai călduros loc din Australia, 50,7 grade [la 2 ianuarie 1960] – sunt prognozate temperaturi de până la 47 de grade pentru următoarele trei zile. Se estimează că joi temperaturile din Oak Valley, în sud-vestul Australiei, vor atinge 49 de grade.

La începutul acestei săptămâni, Perth, capitala regiunii Australia de Vest, a înregistrat trei zile la rând peste 40 de grade – un record pentru luna decembrie.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au trecut 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz
Au trecut 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz
Care sunt cele mai frumoase și cele mai urâte destinații de pe litoralul european?
Care sunt cele mai frumoase și cele mai urâte destinații de pe litoralul european?
Unde ar putea fi îngropați primii dinozauri de pe Pământ?
Unde ar putea fi îngropați primii dinozauri de pe Pământ?
Cu ochii pe spațiu, Donald Trump și Elon Musk au planuri mari
Cu ochii pe spațiu, Donald Trump și Elon Musk au planuri mari
Rezerve uriașe de hidrogen s-ar putea ascunde sub statele americane, relevă o hartă unică
Rezerve uriașe de hidrogen s-ar putea ascunde sub statele americane, relevă o hartă unică
Pentru prima dată în ultimii 5.000 de ani, o hienă pătată a fost găsită în Egipt
Pentru prima dată în ultimii 5.000 de ani, o hienă pătată a fost găsită în Egipt
Jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner, cel mai mare jaf de artă din istorie. Capodoperele furate în valoare de jumătate de miliard de dolari
Jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner, cel mai mare jaf de artă din istorie. Capodoperele furate în valoare de jumătate ...
Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”
Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”
Este Pământul singura planetă din Sistemul Solar cu plăci tectonice?
Este Pământul singura planetă din Sistemul Solar cu plăci tectonice?
Primul spray nazal anti-depresie, bazat pe ketamină, a fost aprobat de Agenția Medicamentelor din SUA
Primul spray nazal anti-depresie, bazat pe ketamină, a fost aprobat de Agenția Medicamentelor din SUA
Cristina Păsăroiu, mărturisiri în premieră despre relația cu Andrea Bocelli
Cristina Păsăroiu, mărturisiri în premieră despre relația cu Andrea Bocelli
Test de cultură generală. Care este cea mai apropiată planetă de Pământ?
Test de cultură generală. Care este cea mai apropiată planetă de Pământ?
O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă
O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă
Cum să profităm din plin de beneficiile viselor și ale somnului?
Cum să profităm din plin de beneficiile viselor și ale somnului?
Cât lapte ar trebui să bem pentru a reduce riscul de cancer de colon?
Cât lapte ar trebui să bem pentru a reduce riscul de cancer de colon?
Câți dintre angajatori vor schimba salariul brut după ce a fost eliminată scutirea de impozit?
Câți dintre angajatori vor schimba salariul brut după ce a fost eliminată scutirea de impozit?
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Europa este „pregătită să discute cu noua administrație americană”
Europa este „pregătită să discute cu noua administrație americană”